Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Sursa imagine:
Redacția
972
Sphera Franchise Group își propune să realizeze vânzări în restaurante de peste 1,64 miliarde lei în 2024, în creștere cu 12,2% față de anul precedent, datorită atât creșterii veniturilor din restaurantele existente, cât și deschiderii de noi unități.
Se estimează că indicatorii de profitabilitate vor înregistra îmbunătățiri semnificative, cu o creștere a profitului net normalizat de 20,1%, la 95,7 milioane lei, și a EBITDA normalizat cu 28,3%, la 189,8 milioane lei.
Calin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group, a declarat că rezultatele anterioare bune și perspectivele favorabile pentru 2024 îi determină să fie încrezători în atingerea obiectivelor stabilite. Compania își propune să continue să crească într-un ritm susținut, prioritizând dezvoltarea conform principiilor de sustenabilitate, crearea de valoare pentru acționari și menținerea unei profitabilități sănătoase.
În 2024, se estimează că creșterea costurilor cu alimentele și materialele va fi sub cea a vânzărilor, în timp ce costurile cu energia vor fi previzibile și comparabile cu cele din 2023. De asemenea, se preconizează că ponderea cheltuielilor generale și administrative (G&A) normalizate în vânzările totale va fi mai mică decât în 2023.
Pentru dezvoltare, Sphera Group alocă în acest an aproximativ 69 milioane lei, inclusiv pentru deschiderea a 6 noi restaurante KFC în România, remodelări în restaurantele existente și investiții în tehnologizare, cum ar fi implementarea soluțiilor de comandă digitală.
Bugetul propus urmează să fie aprobat la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor din 26 aprilie 2024 și a fost construit pe baza unui scenariu de desfășurare a activității în condiții normale, luând în considerare o rată medie a inflației de 6%.